Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriJurnal de Misiune: Madagascar – cinci ani în bucuria de a călăuzi...

Jurnal de Misiune: Madagascar – cinci ani în bucuria de a călăuzi spre cer

Să fii misionar full-time nu e ușor, dar mai ales cand ai și trei copii de crescut. Puțini sunt cei care se încumetă la asemenea acte. Cu siguranță mulți dintre noi sunt chemați, dar puțini alegem să ne lăsăm calabalîcurile și să acceptăm asemenea provocare. Familia Saitiș sunt o excepție!

„Dragii noștri frați, prieteni și colaboratori,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, se împlinesc în luna septembrie 2018, șase ani de când am pus prima dată piciorul pe pământul malgaș și cinci ani de când ne-am așezat cu familia noastră acolo.

De-a lungul acestor ani am văzut și lucruri bune, dar și lucruri rele, însă toate acestea ne-au modelat viața și inima, ne-au împins să ne alipim mai tare de Dumnezeu nostru frumos și  de chemarea pe care ne-a făcut-o.

În ultimele trei luni am făcut mai multe demersuri pentru prelungirea vizei pentru Madagascar, iar în toate acestea ne-au ajutat atât Biserica Penticostală Assemblies of God din Madagascar, dar mai ales doamna Consul al României în Madagascar, o scumpă soră în Hristos, Lăcrămioara Toader.

Am primit din partea Ministerului de Interne din Madagascar în urma acestor demersuri o nouă viză, pentru încă 5 ani, valabilă până la finalul anului 2023. Așadar, ne așteaptă în Insula Roșie încă o mare lucrare.

Privim cu bucurie la lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în Madagascar în toți acești ani și dorim să împărtășim cu dvs acest fapt, pentru că datorită dumneavoastră, prin sprijinul și dragostea dvs am putut să realizăm toate aceste proiecte frumoase.

Mulți dintre prietenii noștri ne-au rugat să punem toată  lucrarea sub forma unui newsletter, un fel de carte, cum am făcut acum 3 ani, însă până vom pune toată această „poveste de dragoste a lui Dumnezeu utilizând români ca să creeze poduri între ei și malgași”,  vă rugăm să primiți mici episoade din felul în care pregătim această revistă.

Astăzi, câteva lucruri despre Madagascar, care vor alcătui prima pagină:

Republica Democratică Madagascar se află în Oceanul Indian, o frumoasă țară insulară în partea de sud-est a Africii, despărțită de Continentul Negru de doar 400 de kilometri, prin Marea Mozambicului. Populația țării, alcătuită din 18 grupuri etnice, cu rădăcini indoneziene și continental-africane, are peste 23 de milioane de locuitori înregistrați, iar în cele 35.000 de sate, religia majoritară este animismul, cunoscut în special prin închinarea la spirite și zei locali.

Instabilitatea politică și luptele dintre diferite partide a frânat dezvoltarea țării, astfel că, în ciuda bogățiilor care se află în sol (petrol, pietre prețioase, nichel), dar și a exportului de vanilie, cafea, ylang-ylang, textile, țara este foarte săracă, fiind între primele 5 cele mai sărace țări ale lumii.

În ultimii doi ani, această frumoasă țară a trecut prin epidemii cumplite de ciuma bubonică și pneumonică, cu peste 2400 de bărbați, femei și copii bolnavi, și peste 200 de morți, cu intervenții masive din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Pe alocuri, febra tifoidă, dar mai ales malaria, face ravagii, dar ele nu sunt prezentate publicului, ca să nu producă panică.

Țara se pregătește de noi alegeri prezidențiale în acest an, iar aceasta a condus la conflicte deschise, mai ales în capitală, Antananarivo, unde au loc încă manifestații de zeci de mii de persoane care au condus la ciocniri între diferitele tabere politice și s-au lăsat cu zeci de morți și o stare foarte tensionată.

Deși câteva orașe din Platoul Central sunt dominate de creștinism (catolici și protestanți), țara are nevoie încă de misionari, care să vină și să împărtășească Evanghelia cu creștinii tradiționali, cu animiștii majoritari și cu indienii, principalii oameni de afaceri ai țării, care împărtășesc islamul, în Madagascar”.

Urmărți site-ul lucrării lor Misiune Madagascar.ro

 


Source: Jurnal de Misiune: Madagascar – cinci ani în bucuria de a călăuzi spre cer” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Coloseni 3:16

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.

Anunturi evenimente

Resurse video