De unde vine persecuţia
În Myanmar liderii budişti sunt cei care instigă la persecuţie împotriva creştinilor care trăiesc în comunităţile budiste. Mişcarea budistă radicală Ma Ba Tha s-a autointitulat protectoarea budismului, pe care îl consideră religia naţională a ţării. Această organizaţie a fost scoasă în afara legii recent, însă chiar și așa se aşteaptă să-şi continue activităţile.
Autorităţile locale, în special în zonele rurale, îi favorizează pe liderii budişti. Acest lucru conduce la discriminare împotriva creştinilor, care reprezintă de cele mai multe ori o minoritate etnică şi religioasă.
Creştinii care s-au convertit de la budism, islam sau credințele tribale, experimentează persecuţie în familie şi în comunitate şi sunt considerați trădători.
Cum suferă creştinii
În statele predominant creştine cum ar fi Kachin, Karen şi Nordul Shan-ului, chiar şi bisericile creştine istorice sunt atacate. Peste 100.000 de creştini trăiesc în tabere, în condiţii precare şi cu puţină hrană.
În unele cazuri, călugării budişti au invadat curtea bisericilor şi au construit acolo altare budiste. Există comunităţi care şi-au propus să fie compuse doar din budişti, şi fac viaţa aproape imposibilă pentru creştini, întru-cât nu le permit să folosească rezervele de apă. Bisericile evanghelice experimentează persecuţie, în special în zonele rurale.
Exemple de creştini
În cele mai multe şcoli orele încep cu recitarea unei rugăciuni budiste pe care trebuie sa o rostească toţi elevii, chiar şi cei non-budiști.
Elevii convertiţi sunt discriminaţi în multe feluri. Într-un caz un profesor a refuzat să ofere unui elev creştin o listă de întrebări pe care ceilalţi colegi ai elevului au primit-o, şi care avea rolul de a-i ajuta să se pregătească pentru un test.
Într-un alt caz de discriminare, o familie a vândut din pământul pe care îl deţinea, iar câştigul a fost distribuit către toţi fraţii, mai puţin cel care se convertise la creştinism.
În mai 2017 armata a oprit trei creştini care strângeau lemne de foc în statul Kachin şi i-a dus în arest. Trupurile lor au fost găsite pe 28 mai, fuseseră torturaţi şi ucişi.
Din cele 8 grupuri etnice din Myanmar, doar unul – tribul Chin – a îmbrățișat creştinismul. Aproximativ 90% din grupul Chin sunt credincioşi. Ei au fost evanghelizaţi în secolul al IX-lea de către misionari occidentali.
Zeci de ani aceşti creştini au fost obligați să facă muncă forţată, au fost supuși la violențe, femeile au fost violate, toate acestea din partea armatei burmeze, Tatmadaw. În numeroase rânduri creştinii au fost abuzaţi şi presaţi să renunţe la creştinism.
În ciuda faptului că dictatura militară a luat sfârşit, iar ţara a început o tranziţie către democraţie din anul 2011, grupul Chin este în continuare neglijat şi deprivat de multe din avantajele vieţii moderne.
Statul Chin este şi cel mai sărac. Conform UNICEF peste 73% din rezidenţii acestui stat trăiesc sub limita sărăciei. „Sărăcia extremă este o mare problemă pentru noi,” spune un pastor. „Sărăcia le forţează pe mame să-şi mărite fiicele cu insurgenţi, care nu sunt creştini.”
Rugaţi-vă pentru Myanmar
Rugaţi-vă pentru minoritatea creştină, ca aceştia, în ciuda dificultăţilor prin care ei înşişi trec, să slujească cu iubire şi devotament o altă minoritate aflată într-o situaţie mult mai gravă decât a lor, este vorba de Rohingya care se confruntă cu genocidul. Rugaţi-vă ca multe inimi să fie deschise la adevărul lui Hristos.
Creştinii convertiţi de la islam sau budism au de înfruntat o mare presiune din partea familiei, a prietenilor şi a vecinilor pentru a renunţa la noua credinţă. Legi recent intrate în vigoare au complicat viaţa celor care se convertesc, deşi conversia nu este expres interzisă. Rugaţi-vă pentru aceşti credincioşi, ca Domnul Isus să le dea curaj şi să-i întărească în fata persecuţiei. Rugaţi-vă pentru o mai mare libertate religioasă în Myanmar.
Sursa: OpenDoors USA
Sursa: Myanmar – locul 24 în Topul Mondial al Persecuției” – Stiri crestine