Propunerea legislativă privind parteneriatul civil a fost respinsă, luni, 29 octombrie 2018, de senatori cu 92 de voturi „pentru” adoptarea unui raport de respingere, 11 voturi „împotriva” adoptării unui raport de respingere şi o abţinere, scrie Mediafax.ro
„În cadrul Uniunii Europene (UE), reglementarea formelor de convieţuire nu ţine de competenţa exclusivă a Uniunii Europene ci fiecare stat membru este responsabil de asigurarea cadrului legal necesar protejării vieţii private şi familiale a cetăţenilor săi. La nivelul UE, 22 de ţări, prin reglementările aduse, oferă cetăţenilor posiblitatea să-şi oficializeze relaţia de cuplu fără a fi obligaţi la căsătorie, aceştia având ca alternativă parteneriatul civil. Singurele state membre care nu asigură niciun fel de protecţie juridică cuplurilor care trăiesc în uniuni consensuale sunt România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia, potrivit Eurostat”, explica Oana Bîzgan în expunerea de motive a proiectul depus pe 30 martie la Senat. Proiectul mai propunea abrogarea oricăror alte prevederi contrare cuprinse în orice alte acte normative.
La fel ca într-o căsnicie şi partenerii civili au dreptul să preia numele partenerului, să-şi păstreze numele propriu sau să aibă ambele nume.
„Ideea de familie s-a concretizat în forma unei căsătorii înregistrată pe noţiunea procreerii. Ideea unui parteneriat civil care să semene cu o căsătorie mi se pare nepotrivită. Fără a pune în balanţă familia cu acest tip de parteneriat civil, nu putem fi de acord cu această propunere legislativă”, a susţinut social-democratul Şerban Nicolae.
De la tribuna Senatului, liberalul Ben-Oni Ardelean a spus: „Am promis că o să votez legi pentru o societate sănătoasă. Nu doar presiunea venită din partea unor organizaţii, dar suntem într-o ţară care s-a declarat creştină. Cred că există prevederi multiple adresate celor care vor să-şi împartă averea. Să nu punem în balanţă ceea ce înseamnă familia, care nu e nici tradiţională, nici netradiţională, fiindcă familia e numai una. Resping categoric”, a punctat ferm Ben-Oni Ardelean.
Iar preotul Veniamin Goreanu a declarat că „Biserica Ortodoxă (și nu numai) este împotriva acestei iniţiative, care legiferează concubinajul. Noi susţinem familia tradiţională”, ținând să reamintească de iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru definirea căsătoriei ca uniune între o femeie şi un bărbat.
Senatul a fost primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind cea care are votul decizional.
Sursa: Senatul a respins proiectul de lege privind parteneriatul civil” – Stiri crestine