Evanghelicii din Bulgaria au făcut un apel la rugăciune pentru ca o nouă propunere legislativă, care ameninţă suprimarea religiilor minoritare din ţară, să nu devină lege.
Propunerea a trecut etapa unei prime lecturi în plenul parlamentului, iar impactul asupra comunităţilor de credincioşi va fi major.
Într-o scrisoare transmisă Alianţei Evanghelice Europene, evanghelicii bulgari avertizează: „ Prin faptul că se urmăreşte controlul donaţiilor, amestecul în educaţia religioasă şi instituirea unor reglementări în ceea ce priveşte responsabilitatea clerului, statul bulgar vrea să-şi asume în mod eronat puterea de a reglementa activitatea internă a comunităţilor religioase. Aproape fiecare articol din această propunere de lege instituie, în mod nedrept şi incorect, o autoritate a statului asupra vieţii religioase.”
Conform scrisorii, dacă propunerea va deveni lege, cetăţenii bulgari vor putea efectua „activităţi liturgice” doar dacă au pregătire religioasă făcută în Bulgaria, sau într-o şcoală străină aprobată de stat, şi doar ortodocşii şi musulmanii vor putea să conducă şi să predea cursuri în şcoli unde învaţă persoanele care vor să devină lucrători religioşi.
Străinii vor putea să predice, dar numai dacă sunt însoţiţi de o persoană ce face parte din clerul bulgar.
Donaţiile din străinătate vor fi permise, dar numai pentru construcţia de lăcaşuri de cult sau pentru ajutoare sociale, iar primirea lor va trebui aprobată de autorităţi – deci, de exemplu, salariile păstorilor nu vor putea fi plătite din afara ţării.
Nici o activitate religioasă nu se va putea desfăşura în afară clădirilor desemnate pentru aceasta, şi doar grupurile religioase cu mai mult de 300 de persoane vor fi recunoscute legal.
Evanghelicii bulgari avertizează că noua legislaţie va conferi statului o putere uriaşă asupra organizării şi vieţii comunităţilor religioase. Nouă lege nu are susţinere din partea nici unei grupări religioase din ţară.
Scrisoarea se încheie cu un îndemn pentru creştinii de pretutindeni de a scrie ambasadorului bulgar din ţara în care trăiesc, cu solicitarea de a transmite autoritatior din Bulgaria să abandoneze această propunere legislativă.
Procesul de consultare publică asupra noii legi se încheie în 16 noiembrie.
Alianţa Evanghelică Mondială a emis o declaraţie în care susţine punctul de vedere al evanghelicilor bulgari. În declaraţie se menţionează: „noua lege pune în mod disproporţionat şi nejustificat restricţii asupra libertăţii religiei şi este o încălcare a principiilor democratice consacrate în Constituţia Bulgariei şi în legislaţia Uniunii Europene.”
Sursa: christiantoday.com
Sursa: Parlamentul bulgar vrea se restricţioneze practicarea religiei” – Stiri crestine