Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriConferința pentru Familii: „Relații de jos, privite de sus” cu Viorel Iuga,...

Conferința pentru Familii: „Relații de jos, privite de sus” cu Viorel Iuga, la Vaslui

Familia și relațiile dintre cei ce o formează sunt un subiect tot mai actual în zilele noastre. De fapt acest subiect este veșnic actual! În perioada, 22-23 martie 2019, Biserica Creștină după Evanghelie „Betel” din Vaslui dedică două zile Conferinței pentru Familii: „Relații de jos, privite de sus”, cu pastorul Viorel Iuga.

Vineri 22 martie, întâlnirea cu Viorel Iuga este dedicată
subiectului „Relațiile dintre soț și soție”, iar sâmbătă, 23 martie, „Relații
dintre părinți și copii”. Despre ce înseamnă o familie fericită și împlinită
din perspectiva lui Dumnezeu, dar și despre cum să trecem peste provocările
care pot apărea în interiorul familiei, aflați de la autorul a peste 40 de
titluri de carte dedicate relațiilor de familie. Întâlnirile pentru familiști
se vor desfășura începând cu ora 18:00, pe adresa Ștefan cel Mare, 320 A, Vaslui.

În intervalul dintre întâlnire familiștilor, sâmbătă dimineață, ora 10:00, tinerii vor avea o întâlnire cu Viorel Iuga unde vor discuta despre: „Relații fără cicatrici între tineri”.  

În orice vreme generațiile tinere au provocări noi, uneori ciudate și de cele mai multe ori de neînțeles pentru generațiile mai cu experiență, dar indiferent de provocări orice tânăr își dorește să nu fie rănit în relațiile sale cu ceilalți tineri. Viorel Iuga răspunde la întrebările și provocările tinerilor, sâmbătă în cadrul întâlnirii de tineret de la Vaslui. Află rețeta biblică pentru „Relații fără cicatrici între tineri”, alături de tineri ca tine, sâmbătă, începând cu ora 10:00.

Viorel Iuga este pastor cu o vastă experiență în slujire și autor a peste 50 de titluri de carte dedicate relațiilor de familie, tinerilor, schițe de predici, poezii și broșuri evanghelistice. Subiectul familiei este pasiunea vieții lui și cauza pentru care a slujit nu doar prin predicare, conferințe și seminare, dar și prin oferirea multor resurse scrise privind diferite aspecte ale vieții de familie. Printre acestea se numără: „Visul Familiei”, „O căsnicie binecuvântată” – un studiu din patru volume pentru fiecare etapă în formarea unui cămin, de la prietenie, până la căsătorie și educarea copiilor, „Familii de nota 10”, „Tolba cu săgeți” un ghid pentru întrebările cu privire la contraceptive, „Vitamine pentru familiști” o colecție de pastiluțe devoționale pentru viața de familie, „Celibat, sex, viața de familie”, „38 de Mesaje pentru redescoperirea familiei biblice”, „Ajutor pentru o comunicare eficientă”, „Descoperirea Bărbăției Autentice”, „Încurajare pentru femei” și altele.

Printre titlurile dedicate tinerilor semnate de Viorel Iuga se numără: „Tineri ca tine”, „Există ceva mai frumos decât… sexul”, „Redescoperirea Libertății”, „Fruntea Sus”, „Tineri de nota 10”, „Adolescenți de nota 10” și altele.

Momentan, Viorel Iuga exercită rolul de președinte al Uniunii Baptiste din România. Acceptați provocarea de a vedea cum sunt văzute „Relațiile de jos, privite de sus”, cu Viorel Iuga, la Biserica Creștină după Evanghelie „Betel” din Vaslui.


Sursa: Conferința pentru Familii: „Relații de jos, privite de sus” cu Viorel Iuga, la Vaslui” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Psalmi 100:4-5

Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele! Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci şi credincioşia Lui, din neam în neam.

Anunturi evenimente

Resurse video