Ce este… și ce nu este o biserică

Într-o zi, am decis să-l întreb despre participarea sa pe jumătate. „Nu prea obțin nimic din restul serviciului,” a răspuns el.

„Te-ai gândit vreodată să te alături bisericii?” am întrebat.

A părut sincer surprins de întrebarea mea și a răspuns: „Să mă alătur bisericii? Sincer, nu știu de ce aș face asta. Știu pentru ce sunt aici, iar acei oameni m-ar încetini doar.”

Din câte am putut să-mi dau seama, nu a spus acele cuvinte cu dispreț, ci cu zelul sincer al unui evanghelist înzestrat care nu voia să irosească nici măcar o oră din timpul Domnului. Se gândise la ce căuta într-o biserică. Și în general, nu implica ceilalți membri ai bisericii, cel puțin nu ai acelei biserici. Voia un loc unde putea auzi o predică bună din cuvântul lui Dumnezeu și să-și primească doza spirituală pentru săptămână.

Totuși, cuvintele lui au răsunat în mintea mea – „Acei oameni m-ar încetini doar.” Erau o mulțime de lucruri pe care voiam să le spun, dar tot ce am spus a fost: „Te-ai gândit vreodată că dacă te-ai uni cu acei oameni, da, ei te-ar putea încetini, dar tu ai putea să-i ajuți să se grăbească? Te-ai gândit că asta ar putea fi o parte din planul lui Dumnezeu pentru ei și pentru tine?”

Și eu voiam o biserică unde puteam auzi o predică bună în fiecare duminică. Dar cuvintele „trupul lui Hristos” înseamnă mai mult decât atât, nu-i așa?

Un Popor, Nu un Loc

Biserica nu este un loc. Nu este o clădire. Nu este un punct de predicare. Nu este un furnizor de servicii spirituale. Este un popor – poporul lui Dumnezeu al noului legământ, cumpărat cu sânge. De aceea Pavel a spus: „Hristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). El nu S-a dat pe Sine pentru un loc, ci pentru un popor.

De aceea, biserica pe care o păstoresc își începe adunările de duminică dimineața nu spunând „Bun venit la Biserica Baptistă Capitol Hill”, ci „Bun venit la această adunare a Bisericii Baptiste Capitol Hill”. Suntem un popor care se adună. Da, este un lucru mic, dar încercăm să indicăm o realitate mare chiar și în cuvintele pe care le folosim pentru a întâmpina oamenii.

Amintindu-ne că biserica este un popor ar trebui să ne ajute să recunoaștem ce este important și ce nu este important. Știu că am nevoie de ajutor. De exemplu, am tendința de a lăsa ceva precum stilul muzicii să dicteze cum mă simt în legătură cu o biserică. La urma urmei, stilul muzicii pe care îl folosește o biserică este unul dintre primele lucruri pe care le vom observa la orice biserică, și tindem să răspundem la muzică la un nivel foarte emoțional. Muzica ne face să ne simțim într-un anumit fel. Totuși, ce spune despre dragostea mea pentru Hristos și pentru poporul lui Hristos dacă decid să părăsesc o biserică din cauza stilului muzicii sale? Sau dacă, atunci când păstoresc o biserică, marginalizez majoritatea congregației mele pentru că cred că stilul muzicii trebuie actualizat?

În cel mai bun caz, am putea spune că am uitat că biserica, în esență, este un popor și nu un loc. În același timp, Biblia ne învață că creștinii ar trebui să se preocupe foarte mult de ceea ce se întâmplă într-o biserică – de ceea ce face aceasta. De fapt, a doua jumătate a acestei cărți este dedicată unei astfel de discuții.

Cum echilibrăm aceste două lucruri – să ne preocupăm de un popor, dar și să ne preocupăm de ceea ce face? Dacă aceasta ar fi o carte despre creșterea familiilor creștine, am vorbi despre a face anumite lucruri: a lua cina împreună, a citi Scriptura împreună, a râde împreună, a ne ruga unii pentru alții și așa mai departe. Totuși, pe parcursul discuției, sperăm că ne-am aminti cu toții că părinții fac greșeli și că copiii vor fi copii. Familia nu este doar o instituție; este un grup de oameni.

La fel este și cu o biserică. O anumită biserică nu îți îndeplinește așteptările în ceea ce privește ce face, ca de exemplu dacă urmează sau nu ce spune Biblia despre conducerea bisericii (un subiect pe care îl voi aborda mai târziu)? Dacă da, amintește-ți că acesta este un grup de oameni care încă cresc în har. Iubește-i. Slujește-le. Fii răbdător cu ei. Din nou, gândește-te la o familie. Ori de câte ori părinții, frații sau copiii tăi nu îți îndeplinesc așteptările, îi arunci brusc afară din familie? Sper că îi ierți și ești răbdător cu ei. S-ar putea chiar să te oprești să te gândești dacă nu cumva așteptările tale ar trebui ajustate! În același mod, ar trebui să ne întrebăm dacă știm cum să iubim și să perseverăm cu membrii bisericii care au opinii diferite, care nu îndeplinesc așteptările sau chiar care păcătuiesc împotriva noastră. (Oare tu și eu nu avem niciodată păcate care trebuie iertate?)

Undeva, desigur, există o linie. Există unele biserici la care s-ar putea să nu vrei să te alături, sau să le păstorești, sau să rămâi alăturat. Ne vom întoarce la această întrebare în secțiunea despre semnele esențiale ale unei biserici. Pentru moment, principiul de bază rămâne același: biserica este un popor. Și orice căutăm, sau orice spunem că ar trebui să fie biserica, trebuie să fie ghidat de acest principiu biblic de bază.

Un Popor, Nu o Statistică

Permiteți-mi să pun încă o barieră în calea gândirii greșite despre biserică, gândire deosebit de comună printre pastori. Nu doar că biserica nu este un loc; nu este nici o statistică.

Când eram la școala postuniversitară, îmi amintesc că am întâlnit o scrisoare de sfat scrisă de John Brown, un pastor din secolul al XIX-lea, către unul dintre studenții săi care tocmai fusese hirotonisit peste o mică congregație. În scrisoare, Brown scria:

Cunosc vanitatea inimii tale și că te vei simți mortificat că congregația ta este foarte mică, în comparație cu cele ale fraților tăi din jurul tău; dar asigură-te pe cuvântul unui om bătrân că atunci când vei ajunge să dai socoteală de ei Domnului Hristos, la scaunul Său de judecată, vei crede că ai avut destui.

Când m-am gândit la congregația pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, am simțit greutatea acestei zile de socoteală înaintea lui Dumnezeu. Voiam ca biserica pe care o păstoream să devină mare? Populară și mult discutată? O biserică care într-un fel să pară impresionantă?

Eram motivat în vreun fel să „suport” sau să „tolerez” grupul de oameni din fața mea, să-mi petrec timpul și să aștept oportunități de a face biserica ceea ce credeam eu că ar trebui să fie? Nu că a avea dorințe pentru viitorul unei biserici ar fi rău, dar dorințele mele mă conduceau să fiu indiferent, chiar enervat, de sfinții care mă înconjurau în prezent?

Sau îmi voi aminti ce era infinit în joc pentru cele câteva zeci de suflete, majoritatea în vârstă, care deja stăteau în fața mea duminica dimineața într-o sală suficient de mare pentru opt sute? Aș iubi și sluji acestor puțini, chiar dacă comitetele lor nebiblice, și tradițiile lor învechite, și selecțiile lor muzicale care nu erau preferatele mele stăteau în calea speranțelor mele (cred eu, legitime) pentru biserică? Și știu că nu sunt doar pastorii care cad în capcana de a „tolera” oamenii din jurul lor, așteptând până când biserica devine ceea ce își imaginează că poate fi.

Biserica este un popor, nu un loc sau o statistică. Este un trup, unit în Cel care este capul. Este o familie, unită prin adopție prin Hristos.

Mă rog ca noi, pastorii, să recunoaștem din ce în ce mai mult responsabilitatea noastră extraordinară pentru turmele particulare peste care Dumnezeu ne-a făcut sub-păstori.

Dar mă rog și ca tu, creștine, fie că ești un bătrân sau un prunc în credință, să recunoști din ce în ce mai mult responsabilitatea ta de a iubi, sluji, încuraja și trage la răspundere restul familiei tale bisericești. Când vine vorba de frații și surorile tale de sânge, am încredere că deja recunoști unde a greșit Cain când a spus disprețuitor Domnului: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?” ([eneza 4:9). Dar și mai mult sper că recunoști, dacă nu ai făcut-o deja, responsabilitatea ta mai mare față de frații și surorile din familia ta bisericească.

Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” El a răspuns: „Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei?” Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”” (Marcu 3:32-35)

https://www.crossway.org/articles/what-a-church-is-and-isnt/