Departamentul de misiune al Bisericii Creștine Penticostale „Filadelfia”, din Paris va organiza în perioada 1-3 noiembrie 2018 un curs interactiv care cuprinde 9 lecții despre planul lui Dumnezeu pentru Omenire, el aduce în față perspectiva Biblică pentru Biserica lui Dumnezeu.
Scopul acestui curs este de a încerca să te ajute să îți descoperi chemarea în funcție de ceea ce Dumnezeu a pus în tine ca aptitudini și daruri.
Invitați la acest curs vor fi Mircea Deteșan Jr, Pastor în Biserica „Alfa și Omega” din Turda; Coordonator al Asiei, din partea APME (Agenția Penticostală pentru Misiune Externă) și Ionuț Tănăsescu, Misionar acreditat de către APME pentru Macedonia. Aceștia ne vor împărtăși și învăța abordarea musulmanilor din cadrul Parizian, și nu numai.
De ce trebuie să fii acolo?
Kairos este mai mult decât un curs academic, este o experienţă transformatoare. Susţinut în contextul bisericii ca parte a programului de ucenicizare, Cursul Kairos, motivează de ce Marea Trimitere defineşte existenţa Bisericii, dezvoltă viziunea unei biserici unite, încurajează membrii bisericii să vestească Evanghelia celor nemântuiţi și contribuie la maturizarea credincioşilor, ajutându-i să-şi găsească locul în planul Împărăţiei lui Dumnezeu.
Kairos te ajută la formarea unei perspective biblice despre lume și viață și motivarea la o implicare activă și semnificativă în slujirea Creștină.
Dacă sunteți în Paris, nu pierdeți acest eveniment. Sunteți așteptați Biserica ,,Filadelfia”. Adresa este 93 Avenue de la République, 92120 Montrouge.
Un scurt istoric al Misiunii Kairos vedeți AICI!
Sursa: Cursul KAIROS” – Stiri crestine