Un călător misterios l-a depășit pe Credincios pe drum, l-a lovit, l-a doborât și l-a lăsat mort. În acest faimos pasaj din Călătoria Creștinului a lui John Bunyan, Credinciosul îi spune Creștinului cât de neobișnuit l-a agresat călătorul: „Când mi-am venit din nou în fire, i-am cerut îndurare; Dar el a spus: nu știu cum să arăt milă și, cu asta, m-a bătut din nou.”

Cine a fost acest om abuziv? Creștinul știa: „Omul acela care te-a lovit, era Moise, el nu cruță pe nimeni, nici nu știe cum să ofere milă celor care încalcă legea.”

Este exagerat portretul pe care Bunyan i-l face lui Moise? Cu siguranță, legea îi condamnă pe cei care nu se pocăiesc, dar este cel mai umil om de pe tot pământul un bătăuș? Până la urmă, nu există har în legea lui Dumnezeu?

Da, Legea lui Dumnezeu este un dar bun, totuși acest pasaj din vechea alegorie a lui Bunyan învață lecții importante pe creștinii de azi, care sunt predispuși să uite: chiar și ca credincioși, trebuie să auzim greutatea cerințelor sfinte ale lui Dumnezeu pentru a vedea gravitatea păcatului nostru.

Legea lui Moise în contextul său narativ

În Exod, Dumnezeu salvează Israelul înainte de a le da codul său moral, înainte de a cere ceva. Primele cuvinte ale celor Zece Porunci – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclaviei” (20:2) – precizează că cerințele lui Dumnezeu vin în contextul unui relația a legământului, a salvării.

Adesea aud predicatorii subliniind acest adevăr. Dumnezeu dă poporului Său legea ca un act de har după ce au fost răscumpărați de opresiune. Acest lucru arată că nu sunt salvați din Egipt de performanța lor, ci de harul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, când citim Numeri, descoperim un alt adevăr important despre legea lui Dumnezeu: Dumnezeu le-a dat legea ca să arate poporului Său cât de mult au nevoie să fie salvați. Toiagul lui Moise i-a scos pe Evrei din Egipt. Tablele lui le-a arătat oamenilor că Egiptul încă era în ei.

Înainte și după Sinai

Înainte ca Israelul să se apropie de Sinai, au cârtit împotriva lui Dumnezeu, plângându-se că nu le dădea mâncare și apă. Ca răspuns, Dumnezeu a furnizat pâine din cer și apă dintr-o stâncă; El nu i-a pedepsit (16; 17:2–7). Dar, după cum observă Stephen Dempster, răspunsul lui Dumnezeu după ce a dat legea a fost mai sever.

După Sinai, când Israelul s-a plâns din nou de sete, Dumnezeu a trimis focul mâniei sale pentru a arde pe cei din periferia taberei lor (Num. 11: 1–3). Apoi, a lovit pe mulți pentru că se săturaseră de mană (v. 34). Dempster observă cum judecata nu s-a oprit acolo:

În timp ce încălcarea sabatului înainte de Sinai duce la mustrare (Exod 16:27-30), aceași încălcare post-sinai duce la moarte (Num. 15:32–36). Israel câștigă împotriva amaleciților înainte de Sinai (Exod 17: 8-16), dar eșuează mizerabil după Sinai (Num. 14: 41–44). La Meriva înainte de Sinat(Exodul 17:1–7), Israelul este mustrat; la Meriva, după Sinai (Num. 20:1–13), Moise și Aaron înșiși sunt condamnați la exil.

Înainte și după ne arată funcția principală a legii. Cerințele de la muntele Sinai expun idolatria, păcatul și incapacitatea Israelului de a fi credincioși. Legea a funcționat ca o oglindă, dezvăluind că Israel nu a experimentat încă plinătatea mântuirii. Le-a arătat că nu vor experimenta mântuirea fără răscumpărarea promisă și viitoare a lui Dumnezeu (Deut. 18: 15–19).

Utilizarea durabilă a legii

Situația unui creștin diferă de Israelul antic, deoarece lucrarea lui Hristos este realizată și acum experimentăm prezența de durată a Duhului. Cei care se laudă în promisiunile lui Dumnezeu și meritele lui Hristos sunt justificați. Lăudați pe Dumnezeu! Nu mai stăm sub puterea de condamnare a legii (Rom. 8: =1–2). Suntem aduși în viață, iar Duhul ne permite să-L iubim și să asculătm pe Dumnezeu dintr-o inimă pură (vv. 3-17).

Totuși, la fel ca Israelul, suntem încă în procese de a fi salvați. Așadar, creștinii încă trebuie să audă legea morală a lui Dumnezeu. Este posibil să predicăm o predică centrată pe Evanghelie care arată cum narațiunile Vechiului Testament indică spre Hristos, dar nu sunt chemați niciodată la furie păcătoasă, curvie, râvnă sau lăcomie. O astfel de predicare nu lasă legea lui Dumnezeu să-și facă lucrarea importantă.

Deci, de ce credincioșii ca Credinciosul lui Bunyan au încă nevoie de cerințele legii?

1. Legea ne ajută să luptăm cu moralismul.

În prezent, îi numim pe oamenii moralişti „legalişti”. Acest lucru are sens deoarece fariseii adaugă întotdeauna propriile legi şi şibolete peste legea lui Dumnezeu. Dar moraliştii resping, de asemenea, ceea ce Dumnezeu spune de fapt în lege. Ei coboară standardele sale de iubire, încercând să facă supunerea mai realizabilă.

Când Isus i-a întâlnit pe farisei, i-a mustrat pentru că ignorau legea lui Dumnezeu: pentru că strecurau ţânţarul şi înghiţeau cămila; pentru că dăruiau zeciuială din mentă, mărar şi chimen, dar ignorau chestiunile mai importante ale legii – dreptatea, mila şi dragostea (Matei 23:23-24). El ştia că moralismul este întotdeauna antinomic în esenţă. Moralistul pur şi simplu urăşte Cuvântul lui Dumnezeu – atât cuvântul său de lege, cât şi cuvântul său de promisiune.

Uneori nu predicăm cerinţele morale ale lui Dumnezeu, crezând că aşa evităm moralismul. Adevărul este exact opusul. S-ar putea să îndemnăm cu entuziasm creştinii să practice obiceiuri spirituale sănătoase sau să urmărească un caracter evlavios care promovează înflorirea umană. Putem susţine poziţii culturale sau politice pe care le considerăm mai bine aliniate cu Biblia. Dar dacă promovăm practica unei căi „realizabile” fără a proclama sfinţenia de neapropriat a lui Dumnezeu, tentăm în mod neintenţionat credincioşii spre mândrie morală sau spre urmărirea creşterii prin propriile puteri.

2. Legea ne împinge să ne sprijinim pe puterea Duhului.

Și totuși, când predicăm legea iubirii în toată plinătatea ei, creștinii ajung la capătul propriilor puteri, recunoscând că legea lui Dumnezeu nu poate fi împlinită fără ajutorul Său care îi împuternicește.

Megan Hill spune adesea că atunci când se luptă cu mândria, citește tratamentul Mărturisirii de Credință de la Westminster despre Cele Zece Porunci. Mărturisirea aplică fiecare poruncă la maximum, explorând atât implicațiile pozitive (îndatoririle cerute), cât și cele negative (păcatele interzise) ale fiecărei porunci. Este imposibil să citești această secțiune a mărturisirii și să crezi că ai trăit la înălțimea a tot ceea ce cere Dumnezeu. Dar acesta este scopul. Prin faptul că ne „zdrobește” și ne dezvăluie eșecurile, legea ne împinge spre ascultarea credinței, adică ascultarea care se sprijină pe Duhul lui Dumnezeu.

Fiecare credincios știe că prin vederea și mărturisirea păcatelor noastre, prin renunțarea și pocăința de ele, ajungem la credința în Hristos. Ceea ce se pierde prea ușor din vedere este că un drum al pocăinței și al dependenței de Duhul lui Dumnezeu este calea înainte și în ascultarea credincioasă. După cum i-a întrebat Pavel pe galateni: „Sunteți atât de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, acum vreți să fiți desăvârșiți prin firea pământească?” (Gal. 3:3). Cu alte cuvinte, nu știți că modul în care intrați în credință – pocăința și încrederea – este și calea înainte?

3. Legea ne arată Mântuitorul nostru în toată frumusețea lui.

Probabil cel mai important, predicarea legii lui Dumnezeu ne ajută să-L vedem pe Hristos în toată frumusețea și gloria Sa. În spatele imaginii lui Bunyan cu Moise din *Călătoria Pelerinului* se află distincția Reformei între lege și evanghelie. Bunyan știa că păcătoșii au nevoie disperată de primul cuvânt pentru a-l auzi clar pe al doilea.

Fără cerințele legii, promisiunile evangheliei pe care le predicăm vor fi slabe și superficiale. Doar când legea lui Dumnezeu ne arată că suntem murdari, rebeli și păcătoși în afara Mântuitorului nostru vom auzi promisiunea Lui ca fiind cu adevărat vești bune. Din fericire, Hristos nu a murit pe cruce și nu a înviat din mormânt doar pentru a ne ajuta să facem mai bine decât înainte. Nu, Cel Sfânt a venit să ne curețe murdăria și să ne dea veșminte de neprihănire. Răscumpărătorul a venit să se împace cu dușmanii Săi rebeli. Isus a venit să ierte vina și să ierte păcatele luând asupra Sa blestemul pe care îl merită acestea.

Da, legea lui Dumnezeu este un cuvânt al harului. Dar este un cuvânt exigent care ne arată cu har că atunci când căutăm viața și mântuirea în afara lui Hristos, vom eșua întotdeauna. Este cuvântul plin de har care zdrobește mereu vechiul om păcătos și îl lasă mort. Și după ce ucide, legea este cuvântul plin de har care ne conduce departe de noi înșine către Cel Perfect în care ni se dă viața învierii. După cum a declarat Ralph Erskine:

„O chestiune rigidă a fost legea, cerând cărămizi, refuzând paie,
Dar când cântă cu limba evangheliei, îmi cere să zbor și îmi dă aripi.”

https://www.thegospelcoalition.org/article/why-preach-law/