Temerile ne înconjoară zilnic. Ce te sperie zilele astea?
Din punct de vedere tehnologic, progresul tehnologiei AI puternice este promițător, dar și periculos. Din punct de vedere politic, există îndoieli cu privire la cât de mult timp poate fi susținută o democrație, o îngrijorare sporită într-un an electoral. Privind în străinătate, conflictele pe mai multe fronturi ne fac să ne întrebăm dacă ne clătinam la marginea următorului război mondial. Există, de asemenea, păcatul pe care îl trăim în comunitățile și viețile noastre.
Încrederea este cheia pentru a ne învinge temerile. Acționează ca un spalier în tumult. Problema, însă, este că nu mai avem prea multă încredere. În mod ironic, calea către neîncredere este motivată de autoprotecție. Încrederea, așa se gândește, ne va răni în cele din urmă. Așa că construim un tampon de scepticism față de ceilalți, în special față de instituții și cei de la putere.
Pe măsură ce mergem mai departe pe calea neîncrederii, ceea ce a început ca autoprotecție ajunge să ne rănească pe noi și comunitățile noastre. Gardul de scepticism care trebuia să protejeze devine o închisoare. Suntem lăsați izolați și cu frică într-o lume care pare să se îndrepte spre pieire.
Intrarea triumfală a lui Isus în Duminica Floriilor ne învață că, oricât de instabilă și periculoasă ar fi lumea, putem avea încredere în El.
O astfel de încredere necesită două ingrediente: poruncă și grijă. Ai încredere într-un instalator bun pentru că stăpânește meseria și are grijă de tine. Dacă nu stăpânește instalațiile sanitare, probabil că nu ar trebui să ai încredere în el, indiferent cât de mult îi pasă. Dar dacă nu-i pasă, atunci indiferent de comanda lui, el nu urmărește interesul tău și probabil va încerca să profite de tine.
Comanda și grija sunt ambele esențiale pentru încredere. La urma urmei, Isus îi instruiește pe ucenicii săi să fie „înțelepți ca șerpii” (Matei 10:16).
Porunca lui Isus
Pentru ucenicii lui Isus, Duminica Floriilor a fost marcată de trepidare. Ei se temeau să se întoarcă la Ierusalim, pentru că Isus a scăpat cu pietre ultima dată când au fost acolo (Ioan 11:8). Tensiunile erau mari și lumea se simțea instabilă. Pe lângă toate acestea, Ierusalimul era plin de activitate în timp ce pelerinii inundau orașul pentru a sărbători Paștele.
Cu toate acestea, Isus deține comanda situației. El îi instruiește pe discipolii săi,
Intră în satul din fața ta și imediat când intri în el vei găsi un mânz legat, pe care nu s-a așezat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l. Dacă îți spune cineva: „De ce faci asta?” spune: „Domnul are nevoie de el și îl va trimite înapoi aici imediat”. (Marcu 11:2–3)
Isus le amintește ucenicilor săi că el este în conducerea situației. Pe măsură ce Săptămâna Mare se va desfășura, intensitatea va crește doar pe măsură ce puterea și autoritatea sa se ciocnesc de conducătorii și autoritățile din Ierusalim. Când va fi arestat, adepții săi îl vor abandona și îl vor nega, temându-se că ar putea fi următorii.
Cu toate acestea, aceste instrucțiuni le reamintesc discipolilor săi ceva important: atunci când se simte că totul scăpa de sub control, Isus este încă la conducere, iar regalitatea lui comandantă stăpânește asupra celui mai mic detaliu.
Slujirea lui Isus a demonstrat deja porunca lui asupra bolii, furtunilor, forțelor demonice și morții. Când intră într-un Ierusalim haotic și ostil sub un baldachin de ramuri de palmier fluturate, el spune în esență: „Am înțeles asta. Eu sunt în control.” Comentatorul James Edwards o spune astfel: „[Isus] nu intră în Ierusalim ca o victimă necunoscută, ci cu . . . preștiință și suveranitate” – sau am putea spune, competență și comandă.
Grija lui Isus
Poate că nu ne îndoim de porunca lui Isus, ci ne punem la îndoială grija lui. La urma urmei, dacă el este la conducere, de ce lumea (sau viața mea) este plină de așa durere? Duminica Floriilor ne arată că Isus are și al doilea ingredient necesar pentru încredere: grija.
Zaharia 9 vorbește despre un rege drept, umil și călare pe un măgar, care va aduce mântuirea Ierusalimului. Pacea acestui rege se va extinde până la marginile pământului. Pentru ca cei trei ani de slujire ai lui Isus să nu lase vreo îndoială că aducea „anul harului Domnului” (Luca 4:19), intrarea lui pe o fiară de povară vorbește cu voce tare despre mântuirea și grija lui.
Relatarea lui Luca oferă un detaliu suplimentar care indică grija lui Isus la intrarea sa triumfală: lacrimile sale (19:41). Isus plânge pentru respingerea Ierusalimului asupra lui și a împărăției sale. El este cu inima zdrobită. Nu cu mult înainte de a plânge Ierusalim, el a plâns pentru moartea lui Lazăr (Ioan 11:35). În ambele cazuri, observă Dane Ortlund, tristețea pentru alții este cea care atrage lacrimile lui Isus, pentru că el este Regele căruia îi pasă.
Dar oare porunca și grija lui Isus rezistă amenințărilor cu care ne confruntăm – război nuclear, o piață volatilă, o altă pandemie, IA, o democrație precară, un bătăuș de la școală, un șef prevăzător, un soț dificil, un păcat care năpădește? Ia în considerare un scafandru care se scufundă în apele infestate de rechini. Cum face o persoană așa ceva? Are o cușcă de protecție care poate respinge orice atac.
Intrarea triumfală a lui Isus ne învață că porunca și grija lui, ca și cușca cu rechini, depășesc și înving orice amenințare cu care ne confruntăm. Putem avea încredere în el și, prin urmare, postura noastră de guvernare într-o lume haotică poate stimula încrederea. În timp ce lumea, carnea și Diavolul bat și mușcă împotriva vieților noastre, refugiul nostru este în puternicul Rege de pe măgar.
