Radio Armonia - O referinta in incertitudine! Radio crestin online 24/7

Asculta zilnic Radio Armonia si vesteste Evanghelia.
Creeaza intre oameni un spatiu al armoniei cu Dumnezeu.

AcasăStiriJurnal de Rugăciune: O femeie din Uzbekistan a murit pentru că și-a...

Jurnal de Rugăciune: O femeie din Uzbekistan a murit pentru că și-a dorit să citească Biblia

Duminică, 28 aprilie

Tată ceresc, Te lăudăm pentru perseverența credincioșilor marocani, care L-au iubit pe Fiul Tău, s-au încrezut în El și L-au urmat vreme de mulți ani grei, când creștinii marocani nu trebuiau să existe. Îți mulțumim pentru semnele unei mari libertăți care vine în Maroc. Ne rugăm pentru un răspuns pozitiv la cererea adresată Consiliului Național pentru Drepturile Omului, iar dreptul lor de a exista, de a se închina și de a împărtăși credința lor să fie recunoscut oficial; cerem ca mulți marocani să-și pună credința în Isus Hristos, în Numele căruia ne rugăm.

Luni, 29 aprilie

Creștinii din India se află sub o presiune tot mai mare în sfera juridică. Noile reglementări fac din ce în ce mai dificilă funcționarea și finanțarea lucrării lor. Cea mai mică eroare în completarea formularelor și a altor documente oficiale duce adesea la sancțiuni și la posibilitatea de a le fi închise bisericile. Rugați-vă ca Dumnezeu să îi ajute pe creștinii indieni să îndeplinească toate cerințele administrative ale guvernului indian. Rugați-vă și pentru protecție în caz de atacuri ale extremiștilor împotriva clădirilor bisericii, a închinătorilor și mai ales a pastorilor, dar cereți și ca creștinii să fie feriți de cei care încearcă să îi forțeze să se convertească la hinduism.

Marți, 30 aprilie

Islamul este singura religie recunoscută în Republica Maldive, care este o țară majoritar musulmană. În decembrie 2017, președintele Abdulla Yameen a declarat că nu există „loc pentru nicio altă religie în afară de islam în Maldive”. Nici vizitatorii nemusulmani nu au voie să își arate credința în mod deschis. Numărul mic de creștini maldivieni (care teoretic nu ar trebui să existe, deoarece toți maldivienii ar trebui să fie musulmani) sunt ostracizați, discriminați și atent supravegheați. Presupusa imoralitate a turiștilor occidentali sporește ostilitatea musulmanilor maldivieni față de creștini. În 2016, guvernul a adoptat un Act de defăimare și libertate de exprimare, care incriminează comentariile împotriva „oricărei idei a islamului”. Orice persoană condamnată primește o amendă de până la 5 milioane rufiyaa (în jur de 250 000 de lire sterline, 330 000 de dolari, 300 000 de euro) sau de la trei, până la șase luni de închisoare. Mijlociți astăzi pentru creștinii maldivieni, cerând ca Dumnezeu să întărească orice creștin care se află la închisoare pentru credința lui și cereți ca Duhul Sfânt să îi mângâie și să îi încurajeze pe credincioșii izolați.

Miercuri, 1 mai

Când o femeie musulmană uzbecă a început să meargă la biserică și i-a cerut unei prietene o Biblie, soțul ei s-a înfuriat. El i-a interzis „Umidei” să participe la serviciile bisericii, a închis-o în casă și l-a luat pe fiul lor de doi ani de la ea. Părinții Umidei au salvat-o și au luat-o în casa lor, de unde putea merge la biserică. Soțul ei a continuat să o amenințe, așa că Umida a plănuit să fugă în Turcia. Dar la aeroportul din Tașkent, soțul ei a prins-o, a băgat-o cu forța într-o mașină și i-a tăiat gâtul. Rugați-vă pentru băiețelul a cărui mamă este moartă și al cărui tată va fi închis timp de mulți ani pentru crimă, și cereți ca el și bunicii lui să ajungă să-L cunoască pe Domnul Isus.

Joi, 2 mai

Shukrat Safarov a fost amendat pentru că a dăruit un Nou Testament în limba uzbecă unei femei. Cartea a fost distrusă, la ordinul instanței. Folosirea unui Nou Testament în „scopuri misionare” este o infracțiune în Uzbekistan, potrivit Comitetului pe probleme religioase al guvernului. Rugați-vă ca Shukrat să nu fie descurajat să-și împărtășească credința mai departe. Rugați-vă pentru femeia care a primit Noul Testament ca ea să aibă altă ocazie să citească din Cuvântul lui Dumnezeu. Rugați-vă și pentru Begzod, ofițerul de poliție care se ocupă de acest caz, ca el să devină curios să știe ce este în acea carte pe care legea o consideră atât de periculoasă pentru musulmani.

Vineri, 3 mai

Creștinii din Tadjikistan au fost invitați să privească în timp ce autoritățile au ars 5.000 de calendare pe 2019, cu versete biblice în limba tadjică, limbă vorbită de majoritatea musulmană a populației. Calendarele au fost trimise din Germania. „Știm că Dumnezeu guvernează totul!”, au scris creștinii tadjici Fondului Barnabas. „Și am încredințat această chestiune și oamenii care au ordonat și au executat această distrugere în mâinile lui Dumnezeu. Noi continuăm să ne rugăm pentru ei.” De asemenea, ei au cerut să ne rugăm ca înțelepciunea și călăuzirea lui Dumnezeu să îi însoțească. Rugați-vă pentru frații și surorile noastre din Tadjikistan, care au atât de puține resurse și o literatură creștină atât de sărăcăcioasă.

Sâmbătă, 4 mai

Un cuplu creștin kârgâz care slujește printre musulmanii din China le cere susținătorilor Fondului Barnabas să se roage pentru „James”. El este unul dintre cei aproximativ 60 de musulmani care L-au întâlnit pe Hristos când au venit să ia lecții de muzică de la soție, care predă un instrument cu coarde numit komuz. Curând după convertirea sa din primăvara anului 2016, James a devenit foarte activ în evanghelizare. Dar în iulie a trebuit să părăsească orașul și să se întoarcă în satul său izolat, de la munte, deoarece autoritățile chineze cer ca, la fiecare trei luni, toți din provincia Xinjiang să dea un raport la Poliția din locul în care au fost înregistrați. În satul său, James a condus mai mulți oameni la Hristos, dar în luna octombrie a fost acuzat în mod fals, arestat, bătut și torturat. Biblia sa și alte materiale creștine i-au fost confiscate. În 2017 a fost condamnat la 16 ani de închisoare. Ni se cere să ne rugăm pentru Iacov și pentru alți credincioși închiși cu el ca Dumnezeu să le dea putere să rămână credincioși și să îi folosească pe acești oameni pentru gloria Lui.

Sursa: Fondul Barnabas


Sursa: Jurnal de Rugăciune: O femeie din Uzbekistan a murit pentru că și-a dorit să citească Biblia” – Stiri crestine

Alte stiri si noutati

Versetul zilei

Coloseni 3:15

Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători.

Anunturi evenimente

Resurse video